CORONAVIRUS | SUA acuză China că a ascuns intenționat proporțiile epidemiei de COVID-19 pentru a achiziționa de pe piața internațională materialele sanitare necesare în lupta cu virusul

Publicat: 05 05. 2020, 00:53
Foto: Hepta

Apar noi acuzații la adresa Chinei în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unui raport al Departamentului american de Securitate Internă (DHS), Beijingul a ascuns cu bună știință proporțiile epidemiei de coronavirus pentru a câștiga timp și a putea să achiziționeze astfel de pe piața internațională echipamentele medicale necesare în lupta cu virusul, informează Associated Press.

Documentul citat arată că deși în China exista deja o epidemie de COVID-19la începutul lunii ianuarie, autoritățile de la Beijing nu au informat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu privire la dimensiunea crizei pentru a-și face o rezervă de materiale sanitare prin intermediul importurilor. Este vorba despre măști de protecție, mănuși, combinezoane și chiar ventilatoare. De altfel, în raportul DHS se vorbește despre intensificarea importurilor și reducerea în mod semnificativ a exporturilor de astfel de produse.

Conform datelor prezentate de Washington, în luna ianuarie, în China s-a înregistrat o creștere cu 278% a importului de măști chirurgicale, cu 72% a celui de costume de protecție și cu 32% a celui de mănuși. În paralel, exportul de măști a scăzut cu 48%, cel de combinezoanecu 71%, cel de mănuși cu 48%, iar cel de ventilatoare cu 45%.

Autoritățile din China au informat Organizația Mondială a Sănătății pe 31 decembrie cu privire la coronavirus. Ulterior, pe 3 ianuarie, Beijingul a contactat Centrul pentru Combaterea și Prevenția Bolilor din SUA, iar pe 8 ianuarie, patogenul a fost identificat ca fiind noul coronavirus.

Administrația lui Donald Trump acuză China că nu a oprit la timp epidemia de COVID-19

Publicarea acestui document vine în contextul în care administrația lui Donald Trump acuză China că este responsabilă pentru răspândirea noului coronavirus.

„A venit dinChina. Cred că este o formulă foarte exactă”, a susținut liderul de la Casa Albă, care acuză și că Beijingul ar fi putut opri epidemia înainte ca aceasta să se extindă la nivel global.

„Facem investigaţii foarte serioase. Suntem nemulţumiţi deChina. Credem că boala ar fi putut fi stopată la sursă. Ar fi putut fi oprită rapid şi nu s-ar fi răspândit în lumea întreagă. Nu au fost daune doar înSUA, ci în lumea întreagă „, a declarat Donald Trump, citat de Reuters.

Mike Pompeo susține că noul coronavirus își are originea într-un laborator din Wuhan

La rândul său, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a declarat că există „dovezi clare” că pandemia decoronavirusîși are originea într-un laborator din Wuhan,China, ipoteză susținută, de altfel, și de Donald Trump.

„Există dovezi clare că de acolo a plecat”, a insistat secretarul american de stat într-o declaraţie pentru postul ABC.

Pompeo a vorbit despre dovezi „semnificative” și „enorme” că virusul a apărut într-un laborator Wuhan.

„Cred că întreaga lume poate vedea acum, amintiți-vă,Chinaare o istorie în a infecta lumea și a conduce laboratoare care nu corespund standardelor”, a declaratMike Pompeo.

Totodată, în urmă cu mai bine de o săptămână, jurnaliștii de laNew York Times notau că Uniunea Europeană ar fi slăbit criticile la adresa Chinei dintr-un raport privind practicile de dezinformare în contextul pandemiei deCOVID-19. Aceștia precizaru că modul în care documentul a fost revizuit de Bruxelles arată că Beijingul reacționează rapid și eficient pentru a opri criticile occidentale referitoare la răspunsul său la pandemie.