CORONAVIRUS | Spania: Patinoarul dintr-un centru comercial din Madrid, transformat în morgă. Serviciile funerare nu mai fac față numărului mare de victime

CORONAVIRUS | Spania: Patinoarul dintr-un centru comercial din Madrid, transformat în morgă. Serviciile funerare nu mai fac față numărului mare de victime
Foto: facebook.com

Criza generată în Spania de noul coronavirus este din ce în ce mai gravă. Bilanțul victimelor crește cu sutele de la o zi la alta, iar autoritățile de la Madrid nu mai fac față numărului tot mai mare de cadavre.

Astfel, s-a luat decizia folosirii spațiilor unui centru comercial ca loc de depozitare a trupurilor neînsuflețite, informează El Pais. Este vorba despre Palacio de Hielo din Capitala spaniolă, un centru comercial în care se află magazine, săli de cinema, dar și un patinoar de 1.800 de metri pătrați. Astfel, clădirea este dotat cu facilitățile necesare pentru a asigura temperaturile scăzute la care pot fi depozitate cadavrele.

Subdirecția de Sănătate Publică din Madrid a anunțat deja, printr-un purtător de cuvânt al executivului regional, că permite transferul persoanelor decedate în spațiile din Palacio de Hielo. Mutarea și paza sicrielor ar urma să fie asigurate de reprezentanții Unității Militare de Urgență.

”Este vorba despre o măsură temporară și extraordinară care este menită, în special, să aline durerea familiilor victimelor și este gândită pentru gestionarea situației din spitalele din Madrid”, a precizat un reprezentant al autorității locale, potrivit sursei citate.

Centrul Funerar Municipal din Madrid a anunțat luni că nu mai poate primi trupurile neînsuflețite ale victiemelor COVID-19 din lipsa de materiale adecvate pentru protejarea angajaților săi.

Într-o scrisoare adresată ministrului Sănătății, Salvador Illa, și delegatului Guvernului, Jose Manuel Franco, citată de El Pais, primarul Madridului, Jose Luis Martinez Almeida, a comunicat oficialilor decizia precizând că în Capitală mor zilnic 150 de persoane și că este nevoie de măsuri urgente.

”Sper că sunteți la curent cu seriozitatea situației și cu faptul că nu mai putem proceda la înmormântarea sau incinerarea victimelor COVID-19”, notează Martinez Almeida, în scrisoarea citată.

Palacio de Hielo se află în apropierea unui teren, unde a fost construit un spital de campanie, destinat pacienților infectați cu noul coronavirus. Unitatea medicală ar urma să fie dotată cu până la 1.300 de paturi.

Potrivit celor mai recente date, înSpaniaau fost confirmate 33.089 de cazuri de infecție cuCOVID-19, bilanțul deceselor ajungând la 2.206 victime. În total, 3.355 de pacienți dinSpaniaau fost declarați vindecați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:09 - Kate Middleton, după ce a luptat cu cancerul și a fost criticată că nu și-a respectat obligațiile regale: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi”
13:44 - Ucraina triplează o taxă de război pentru angajați, pentru a susține armata. Proiectul de lege a fost deja criticat
13:18 - Cea mai mare prezență la vot, până la această oră, a fost înregistrată în Republica Moldova
12:55 - Vreme mohorâtă în Bucureşti sâmbătă şi duminică cu condiţii de burniţă sau ploaie slabă
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)