CORONAVIRUS | Regina Elisabeta și Prințul Philip, izolați de urgență

Publicat: 15 03. 2020, 11:55
Foto: Hepta.ro

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 93 de ani, și prințul consort Philip, în vârstă de 96 de ani, au fost plasați în izolare din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit The Sun, cei doi sunt izolați la Castelul Windsor.

Hotărârea a fost luată sâmbătă seara după ce Marea Britanie a înregistrat o dublare a numărului deceselor. 21 de oameni au murit ân Regat din cazua infecției cu COVID-19. Numărul total al cazurilor de contaminare este de 1.140.

„Se află într-o stare bună, iar decizia mutării a fost una cu scop preventiv. O bună parte a staff-ului regal este destul de panicată de acest virus”, notează sursa citată.

De altfel, Suverana și-a anunlat vineri mai multe vizite oficiale, printre care cele programate la Cheshire şi Camden.

Peste 157.000 de persoane din toată lumea sunt contaminate cu noul coronavirus, la ora transmiterii acestei știri. La nivel mondial, au fost înregistrate 5.839 de persoane au murit din cauza infecției cuCOVID-19, iar 75.940 au fost declarate vindecate.

Cea mai afectată țară rămâneChina, cu aproape 81.000 de cazuri de contaminare, aproape 3.200 de decese și aproximativ 67.000 de pacienți vindecați. Vestea bună este că în țara asiatică, numărul îmbolnăvirilor a început să scadă de la o zi la alta, în ultimele 24 de ore fiind raporate doar 25 de noi cazuri.

O situație mult mai gravă există înItalia, a doua cea mai afectată țară din lume de pandemie.Italiaa raportat, sâmbătă, 3.497 de noi persoane testate pozitiv, iar alte 175 s-au stins din viață. Astfel, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 21.157, dintre care 1.441 au murit. Cu toate acestea, 1,966 s-au recuperat, însă există și 1.518 persoane care sunt în stare critică.