CORONAVIRUS: Rata mortalităţii din Franţa, mai mică în luna mai decât în anii precedenţi
Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice (INSEE) din Franța a transmis, vineri, datele cu privire la rata mortalității în intervalul 1 – 18 mai. În pofida epidemiei de COVID-19, rata mortalităţii înregistrată în Franţa în această perioadă a fost cu 6% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1% sub rata perioadei echivalente din 2018, transmite Reuters. Autoritățile de la Paris au raportat până în prezent peste 186.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Dintre aceste persoane, peste 67.000 s-au vindecat și au fost externate. Totodată, autoritățile franceze au anunțat și aproape 29.000 de morți cauzate de Covid-19.
Rata mortalităţii din Franţa, mai mică în luna mai decât în anii precedenţi, în pofida epidemiei
Această veste bună vine după ce Franța a înregistrat o rată foarte mare a deeselor cauzate de COVID-19 în lunile martie și aprilie. Potrivit aceluiași institut, Franța a avut între 1 martie și 30 aprilie, când a fost vârful epidemiei de coronavirus, o rată a mortalității mai mare cu 26% față de anul trecut, și cu 16% față de anul 2018.
Coronavirus. Franța redeschide cafenele, barurile și restaurantele
Guvernul francez a anunţat joi după-amiază redeschiderea barurilor, cafenelelor şi a restaurantelor cu anumite restricţii începând de cu data de2 iunie, după mai bine de două lunide închidere din cauza crizei pandemice declanșate de noul coronavirus.
Se vor aplica anumite restricții, cum ar fi menţinerea distanţei între mese şi a unui număr de cel multzece persoane la o masă. Lucrătorii din unitățile de alimentație publică vor fi obligațisă poarte măști de protecție și mănuși de unică folosință.
De asemenea, clienții trebuie să păstreze distanța minimă de 1,5 metri și să poartemăști de protecție atunci când se deplasează în interiorul spațiilor închise.
COVID-19: Franța a raportat cel mai mic număr de decese provocate de noul coronavirus
În ultimele zile, Franța a raportat cel mai mic număr de decese provocate de noul coronavirus de la începutul pandemiei, aproximativ 120 de noi cazuri de Covid-19 pe zi.
În total, autoritățile de la Paris au raportat până în prezent peste 186.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Dintre aceste persoane, peste 67.000 s-au vindecat și au fost externate. Totodată, autoritățile franceze au anunțat și aproape 29.000 de morți cauzate de Covid-19. În stare critică la ATI se mai află puțin peste 1.400 de pacienți infectați cu noul coronavirus.
Franța ar fi avut cazuri de COVID-19 încă din noiembrie, spun specialiștii
Covid-19 ar fi pătruns în Europa de la finele toamnei 2019, nu în primăvară cum s-a spus inițial. Medicii specializați în radiologie de la Spitalul Albert Schweitzer din Colmar, Haut-Rhin, Franța, au descoperit câteva cazuri de COVID-19 din 16 noiembrie. Vestea vine în contextul în care regiunea a fost puternic lovită de efectele pandemiei, iar centrul de imagistică de la unitatea medicală menționată a examinat 2.456 de radiografii realizate între 12 octombrie 2019 și 30 aprilie 2020, potrivitLe Figaro.
Nu numai în Franța există suspiciuni că virusul și-ar fi croit drum spre „bătrânul continent” ceva mai devreme. Un exemplu este Suedia, unde deși prima îmbolnăvire a fost confirmată în ianuarie 2020, este posibil ca primele cazuri din țară să fi existatîncă din noiembrie 2019.
La fel și în Italia, unde medicii spun că au avut “cazuri ciudate” de pneumonii încă de toamna trecută.