CORONAVIRUS | Primul deces, înregistrat pe teritoriul Marii Britanii

Publicat: 05 03. 2020, 21:43
Foto: pixabay.com

A fost înregistrat primul deces al unui pacient contaminat cu coronavirus de pe teritoriul Marii Britanii. Este vorba despre un bărbat în vârstă care avea și alte probleme de sănătate și a fost internat de mai multe ori, iar miercuri a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus, informează BBC.

Despre acest pacient se crede că a contractat virusul din Marea Britanie. Acum, autoritățile încearcă să identifice persoanele cu care acesta a intrat în contact.

De altfel, numărul contaminărilor cu coronavirus a crescut alarmat pe teritoriul britanic, unde, în doar o zi, numărul celor infectați a crescut cu 30.

În total, în Marea Britanie au fost confirmate până acum 116 de cazuri de infectare cu COVID-19.

În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a avertizat că ”este foarte probabil ca virusul să se răspândească într-un mod semnificativ”.