Noul coronavirus continuă să facă victime peste tot în lume. La nivel mondial, peste 1.200.000 de oameni au fost testatați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar 64.747 de persoane contaminate au murit. Vestea bună este că aproape 250.000 de oameni din toată lumea au fost declarați vindecați.
Potrivit celor mai recente date, pandemia afectează, în acest moment, 206 țări și teritorii de pe Glob.
Statele Unite ale Americii rapotează cel mai mare număr de infecții, la nivel mondial, peste 310.000 de persoane fiind testate pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2. Pe teritoriul american, bilanțul deceselor a ajuns la 8.454 de victime. De asemenea, autoritățile americane anunță că peste 8.000 dintre persoanele infectate sunt în stare critică. Pe de altă parte, aproape 15.000 de americani au fost declarați vindecați.
A doua cea mai afectată țară din lume este, în acest moment, Spania, care a depășit Italia la numărul de infectări și raportează peste 126.000 de cazuri de contaminare cu COVID-19. În Regatul iberic, noul coronavirus a răpus 11.947 de persoane, iar peste 6.500 dintre pacienți sunt în stare gravă. În același timp, aproape 35.000 de persoane de pe teritoriul Spaniei s-au vindecat.
Italia rămâne în continuare statul care a înregistrat cele mai multe decese în rândulpacienților cu COVID-19. La ora transmiterii acestei știri, bilanțul victimelor a ajuns la 15.362, iar numărul total al contaminărilor se apropie de 125.000. Totodată, aproape 4.000 de persoane se află în stare critică în unitățile medicale din Peninsulă. Potrivit raportării de sâmbătă, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 681 de decese în Italia, acesta fiind cel mai mic număr de victime din ultima săptămână. Pe de altă parte, peste 20.000 de oameni au fost declarați vindecați, în Italia.
În ceea ce privește situația din România, autoritățile au raportat, sâmbătă, la ora 13.00, 3.613 cazuri de infecție cu COVID-19, cu 430 mai multe decât bilanțul anunțat vineri, la aceeași oră, de Grupul de Comunicare Strategică. 119 pacienți sunt internați la ATI, iar numărul deceselor a ajuns la 146.
În același timp, 329 de persoane au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile medicale.
Cât privește situația infectărilor pe județe, Suceava rămâne principalul focar de COVID-19 din România, cu 967 de cazuri de contaminare și 43 de decese. Urmează Bucureștiul, unde au fost testate pozitiv 550 de persoane, iar 15 și-au pierdut viața.
Alte județe cu peste 100 de cazuri de infectare cuCOVID-19sunt: Neamț (148), Timiș (136), Arad (128), Brașov (127), Hunedoara (123), Cluj (121), Constanța (110) și Galați (101).
În schimb, în județele Vâlcea, Gorj, Tulcea, Sălaj și Harghita au fost raportate subzece cazuri de îmbolnăvire.
O situație gravă este și în localitatea Țăndărei din județul Ialomița, acolo unde sute de persoane întoarse din străinătate, din state aflate în zona roșie, nu au respectat restricțiile impuse de autorități. În aceste condiții, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, sâmbătă, că a fost emisă o nouă Ordonanță Militară, a șaptea, prin care este instituită carantina totală în Țăndărei.