CORONAVIRUS| Marea Britanie ar putea ajunge la 50.000 de cazuri noi pe zi

CORONAVIRUS| Marea Britanie ar putea ajunge la 50.000 de cazuri noi pe zi
Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.COM

Numărul cazurilor de coronavirus creşte semnificativ în Marea Britanie,infectărilezilnice putând să ajungăla 50.000, iar numărul deceselor la peste 200 într-o singură zi la jumătatea lunii octombrie, a declarat luni consultantul guvernului pe probleme ştiinţifice, Patrick Vallance, relatează EFE.

Cazurile infectării cu noul COVID-19 s-au dublat pe fiecare săptămână, iar fără respectarea măsurilor de restricţie pandemia se va extinde şi mai mult, a explicat Vallance împreună cu responsabilul şef pentru sectorul sanitar, Chris Whitty, la prezentarea situaţiei create de noul coronavirus, potrivit Agerpres.

Marea Britanie se află ”într-un punct critic” al pandemiei şi se îndreaptă spre “o direcţie greşită”, a precizat Chris Whitty.

Premierul Boris Johnson ia în considerare posibilitatea de a limita mişcările cetăţenilor timp de o săptămână în Anglia, în timp ce responsabilii provinciilor autonome, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au competenţele necesare pentru a adopta măsurile pentru teritoriile lor.

Marea Britanie a înregistrat în total 41.759 de decese de COVID-19, după ce duminică au murit alte 18 persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)