Coronavirus în Spania: Numărul persoanelor infectate aproape că s-a dublat de la o zi la alta
La momentul redactării acestui articol, în Spania a fost raportat un număr total de 1.102 de cazuri de infectări cu coronavirusul „COVID-19”, aproape dublu comparativ cu ziua de duminică.
În plus, au fost raportate şi 11 noi decese, ceea ce duce totalul la 28 de victime.
Spania este statul cu al şaptelea cel mai mare număr de infectări din lume şi cu al patrulea cel mai mare numărdin Europa, după Italia, Franţa şi Germania.
Comparativ cu ziua de duminică, Spania are 428 de noi cazuri de infectări şi 11 decese.
Defalcat, situaţia arata după cum urmează:
- Cazuri active: 1.042 de persoane
- Cazuri critice: 11 de persoane
- Cazuri de recuperare: 32 de persoane
- Număr de infectări total până acum: 1.102 de persoane
La nivel global, în momentul de faţă a fost raportat un număr total de 114.010 de infectări, din care 47.178 sunt cazuri încă active, iar 66.832 sunt cazuri rezultate ori prin vindecare, ori prin deces.
Numărul de persoane decedate a urcat la 4.000 (adică 6% din totalul infectărilor), iar cel al persoanelor recuperate a ajuns la 62.832.