Coronavirus. Grecia redeschide liniile de feribot către insule, dar și tavernele, cafenelele și barurile

Coronavirus. Grecia redeschide liniile de feribot către insule, dar și tavernele, cafenelele și barurile

Grecia mai face un pas spre normalitate, după lunile de carantină impuse din cauza pandemiei de Covid-19. Autoritățile de la Atena vor să repornească motoarele turismului, un sector deosebit de important pentru economia Greciei. Astfel, luni, oficialii eleni anunță că u repornit liniile de feribot către insule, iar barurile și resaurantele s-au redeschis. În data de 15 iunie, turismul se va redeschide pentru cetățenii greci, iar din data de 1 iulie și pentru cei străini, scrie Guardian.

Grecia reia transportul către insule, în încercarea de a activa sectorul turistic

Grecia va începe să primească turişti străini începând cu 1 iulie, când vor fi reluate gradual zborurile directe spre destinaţiile turistice greceşti, a anunţat miercuri premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Până la sosirea acestora, cetățenii greci se vor putea bucura deja de frumoasele plaje elene. Locurile de campare vor fi deschise începând de la 1 iunie, iar hotelurile vor putea primi începând cu 15 iunie turişti greci.

Turiştii străini care vor sosi în Grecia nu vor fi plasaţi în carantină, însă ar putea fi supuşi unor teste aleatorii pentru coronavirus şi în mod cert vor trebui să respecte în mod strict măsurile de igienă în timpul sejurului lor.

Autoritățile elene mai anunță că vor reporni și sectorul de yahting, hotelurile urmând să poată primi oaspeți de la jumătatea lunii viitoare, iar zborurile internaționale vor ajunge în destinațiile principale începând cu 1 iulie.

Grecia depinde de turism. Unul din cinci locuri de muncă sunt în acest sector

Grecia este una dintre țările dependente de activitatea turistică.

Ministrul grec al Turismului, Haris Theoharis, a anunțat că sezonul estival înGreciava putea fi deschis la 1 iulie, dar va fi restricționat la trei luni, respectiv iulie, august și septembrie, potriviteuropost.eu.

Totodată, în funcție de cum va evolua curba cazurilor de infectare cu noulcoronavirus, sezonul se va putea prelungi până în octombrie sau, chiar, noiembrie, spune Theoharis.

Chiar și în aceste condiții, se estimează o scădere cu 50% a sectorului turistic, față de anul trecut.

Turismul reprezintă 20% din PIB-ul Greciei și oferă unul din cinci locuri de muncă.

Cum va arătaturismul înGrecia

În contextul actual, înGreciase vor aplica condiţii stricte de funcţionare la toate nivelurile a hotelurilor şi a altor locaţiituristice, acestea fiind prevăzute în ”Protocolul Unităţilor Turistice”.

Protocolul cuprinde planuri de acţiuni la toate nivelurile: de la măsurile ce trebuie luate de personal, până la măsuri cu privire la serviciul de recepţie, serviciile de pe etaj, cum ar fi curăţenia în camere şi a spaţiilor comune, servicii de luare a mesei, restaurante, baruri etc., până la măsuri cu privire la funcţionarea piscinei şi la serviciile de transportare a clienţilor către obiectivele turistice, scrieethnos.gr.

Printre măsurile propuse în protocol se numără reducerea frecvenţei de curăţare a camerei pe durata sejurului, pentru evitarea contactului angajaţilor de la curăţenie cu un posibil caz decoronavirusşi transmiterea mai departe a virusului, renunţarea la schimbarea zilnică a lenjeriei şi a prosoapelor, care se va realiza doar la cererea clientului, dar şi eliminarea tuturor obiectelor decorative de folosinţă comună, precum perne, meniuri, reviste, precum şi a aparatelor de cafea, a fierbătoarelor şi a tuturor produselor din minibar.

Totodată, este prevăzută acoperirea cu o husă de unică folosinţă a telecomenzilor de televizor şi aer condiţionat, iar suprafeţele textile trebuie curăţate cu un aparat cu aburi.

Bilanțul pandemiai de Covid-19 în Grecia

De la începutul pandemiei de coronavirus, Grecia a raportat 2.878 de cazuri. Dintre acestea, 1.373 persoane s-au vindecat și au fost externate. Totodată, 171 de greci infectați cu noul coronavirus au decedat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:12 - Prima reacție a fiului lui Călin Georgescu, după ce tatăl său a ajuns în finala pentru alegerile prezidențiale: „Nu vă pot spune mai multe”
17:12 - Newsweek: Victoria filorusului Călin Georgescu a prăbuşit Bursa. Costurile de împrumut ale României vor creşte
17:11 - Polițiști cercetați penal după ce l-ar fi bătut pe un bărbat și i-ar fi distrus telefonul
17:11 - Kelemen Hunor, despre decizia UDMR de a-l susţine pe unul dintre candidați în turul 2: „O competiţie foarte dură”
16:58 - Nicolae Ciucă a anunțat că demisionează de la conducerea PNL: „Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită” (VIDEO)
16:52 - Klaus Iohannis transmite că nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu
16:50 - Gabriela Firea, înaintea ședinței PSD: Trebuie să nu pierdem timpul cu aceste analize, ci să ne recuperăm electoratul. Orice cuvânt de-al meu negativ la adresa lui Marcel Ciolacu s-ar întoarce împotriva formațiunii (VIDEO)
16:40 - Avertisment dur transmis de Vasile Bănescu: „Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului”
16:39 - S-a încheiat, oficial, numărătoarea tuturor buletinelor de vot. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor confrunta în turul 2. Ce diferență de voturi există între Ciolacu și Lasconi
16:29 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este foarte important ca toate partidele care sunt pro-europene și pro-NATO să ne susțină, pentru că e în joc soarta României. Avem două variante” (VIDEO)