Coronavirus | Germania se pregătește să relaxeze măsurile restrictive, dar Angela Merkel avertizează că este posibil să apară un nou val de îmbolnăviri

Publicat: 01 05. 2020, 10:07
Foto: hepta.ro

Germania urmează să redeschidă începând de luni locurile de joacă, muzeele și bisericile. Micile magazine s-au deschis de săptămâna aceasta. În ceea ce privește școlile și evenimentele sportive, se va decide în câteva zile. Însă, cancelarul Angela Merkel își face griji pentru declanșarea unui nou val de cazuri de infectări cu noul coronavirus dacă oamenii vor lăsa garda jos și vor uita de distanțarea socială.

Se deschid locurile de joacă, muzeele și bisericile

Germania se pregătește să relazexe măsurile restrictive care au fost luate pentru a stopa răspândirea coronavirusului. În acest context, locurile de joacă, muzeele, dar și bisericile urmează să se redeschidă începând de luni, 4 mai. O hotărâre în ceea ce privește școlile și evenimentele sportive urmează să fie luată. Însă, cancelarul Angela Merkel îi încurajează pe germani să nu uite de distanțarea socială pentru a preveni un nou val de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit Reuters.

„Trebuie să depunem eforturi pentru a ne asigura că vom reduce și mai mult numărul de noi infecții”, a declarat Merkel. „Dacă curba infectărilor devine din nou abruptă, trebuie să avem un sistem de avertizare pentru a o observa din timp și pentru a putea acționa”.

Germania a rezistat pandemiei mult mai bine decât Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Italia, parțial datorită testării pe scară largă pentru virus, unui sistem medical excelent și a măsurilor restrictive introduse la jumătatea lunii martie.

Conservatorii lui Merkel împreună cu partenerii lor din Partidul Social Democrat (SPD) au adoptat, de asemenea, un pachet de salvare în valoare de 750 miliarde de euro pentru a atenua impactul economic al crizei.

Măsurile de distanțare socială vor rămâne în vigoare până pe 10 mai

Șeful personalului său, Helge Braun, a declarat că măsurile de distanțare socială – cerința către oameni de a purta măștile de protecție în timp ce fac cumpărături și în transportul public și de a păstra o distanță de cel puțin 1.5 metri față de alte persoane – vor rămâne în vigoare cel puțin până în mai 10.

„Restricțiile privind contactul (n.r. – social) vor fi cu siguranță prelungite, acum, până la 10 mai”, a afirmat Braun, într-o intervenție televizată.

El a adăugat că orice relaxare ulterioară va depinde de rata numărului de cazuri de infectări. Relaxările măsurilor se vor face dacă această rată se va menține scăzută.

Cele 16 state federale germane lucrează, de asemenea, la un plan de redeschidere a barurilor și a restaurantelor și permit desfășurarea anumitor activități sportive.

Merkel a declarat însă că evenimente mai ample, precum concerte și evenimente sportive majore, nu vor putea avea loc înainte de 31 august.

Relaxarea măsurilor restrictive a fost determinată de o scădere a numarului de îmbolnăviri de COVID-19 care a ajuns la putin sub 1,500 de cazuri pe zi, comparativ cu peste 6,000 la începutul lunii aprilie.

În timp ce Germania este pe locul șase în ceea ce privește numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, la egalitate cu Franța și Marea Britanie, aceasta a înregistrat aproximativ un sfert din numărul deceselor față de celelalte două țări, Germania înregistrând cu puțin peste 6,600 de decese.

Se preconizează că economia Germania va scădea cu 6% în acest an.

Merkel a declarat că măsurile de susținere a industriei automobilelor, care a fost cel mai mare exportator și angajator al Germaniei a peste 800,000 de persoane înainte de criză, vor fi discutate ca parte a unui pachet fiscal de relansare a economiei.