CORONAVIRUS | Compania aeriană Bulgaria Air ANULEAZĂ zborurile către Milano

Publicat: 25 02. 2020, 15:25

Compania aeriană naţională bulgară Bulgaria Air anulează de marți zborurile spre Milano, după ce cazurile de coronavirus au explodat în nordul Italiei.

De asemenea, vor fi anulate și toate zborurile dinstre orașul italian.

”Ca urmare a numeroaselor cazuri de coronavirus din Italia, Bulgaria Air anulează zborurile către şi dinspre Milano până pe 27 martie”, se arată într-un comunicat al companiei.

Pasagerii care au bilete deja cumpărate pot solicita rambursarea banilor sau schimbarea datelor călătoriei pentru perioada ulterioară datei de 27 martie.

În Bulgaria nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus până acum, existând doar o suspiciune în cazul unei femei revenite din peninsulă.

Ca măsură de precauție, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat luni seară că persoanele care sosesc în România din Italia, din cele 11 comune închise din cauza epidemiei de coronavirus, vor fi plasate în carantină. (Detalii AICI)

Măsura vine la câteva ore după ce primarul oraşuluiDrobeta Turnu Severin,Marius Screciu, şi 12 funcţionari publici din cadrul Primăriei au fost izolaţi la domiciliu după ce au revenit în țară după o vizită de lucruMilano. (Detalii AICI)

În România,17 români sunt în carantină. 1.000 de persoane, izolate la domiciliu.

Totodată,ministrul Sănătății, Victor Costache a discutat cu reprezentanții supermarketurilor, pentru a se asigura că avem stocuri de mâncare “pentru o perioadă bună de timp.”

În Italia, șapte persoane au murit din cauza virusului Covid-19, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 229.

Virusul ucigaș din China s-a răspândit cu repeziciune în peninsulă. Marți dimineață s-a înregistrat primul caz de coronavirus și în sudul țării, la o turistă din bergamo aflată în vacanță cu prietenii la Palermo.

Pe lângă magazinele goale şi oraşele aflate în carantină, în Italia se pare că este şi criză de măşti de protecţie. Măştile de protecţie au ajuns la 100 de euro bucata, povesteşte o românca stabilită în peninsulă. (Detalii AICI)

Și în țările învecinateAustriași Croația au anunțat primele cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. În cazul Austriei există suspiciuni că virusul ar fi intrat în țară din Italia.Două persoane ar fi infectate înAustria. Ambele au 24 de ani, provin din Lombardia și locuiesc în Innsbruck. (Detalii AICI)

Cazuri de infecție cu coronavirus au fost înregistrate în Belgia (un bolnav), Finlanda (un bolnav), Suedia (un bolnav), Franța (12 bolnavi), Marea Britanie (13 bolnavi) și Spania (3 bolnavi) au fost înregistrate, de asemenea, .

În China numărul de decese la nivel naţional a ajuns la 2.663. Numărul deceselor în întreaga lume a trecut de 2.700, în timp ce numărul persoanelor infectate a ajuns la 80.150.