CORONAVIRUS | Benzinăriile din Italia, închise treptat începând de miercuri

Publicat: 24 03. 2020, 17:38
Foto: pixabay.com

Autoritățile italiene continuă să impună măsuri extrem de drastice, încercând să limiteze cât mai mult răspândirea noului coronavirus care face deja ravagii în Peninsulă.

În acest sens, începând de miercuri, benzinăriile vor fi închise, treptate, pe teritoriul țării. Primele vizate sunt stațiile de combustibil de pe autostrăzi, informează Reuters, citând uncomunicat de presă transmis de Faib Confesercenti, Fegica Cisl şi Figisc/Anisa Confcommercio.

Gestionarii benzinăriilor au anunțat că nu mai pot garanta securitatea sanitară a angajaților lor și nici viabilitatea serviciilor.

Italia este cea mmai afectată țară de pandemia de coronavirus, cu 6.077 de decese provocate de COVID-19 și 63,927 de persoane infectate.

Cu toate acestea, situația dinItaliapoate fi mult mai gravă decât o indică cifrele oficiale. Numărul persoanelor infectate ar putea fi de zece ori mai mare decât cel anunţat, bilanțul real atingând un număr de 600.000 de cazuri, a declarat şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli, într-un interviu acordat ziarului La Repubblica.

„La fiecare contagiere confirmată există alte zece neînregistrate”, a afirmat Borrelli, care anunţă zilnic pentru mass-media datele oficiale şi care luni a cifrat la 63.000 numărul contagierilor, scrie Agerpres. La întrebarea dacă are sens să mai comunice zilnic numărul infectărilor, Angelo Borrelli a recunoscut că s-a gândit şi el la acest lucru şi că mulţi i-au cerut să se oprească de la a o mai face. „Pot fi date imperfecte, dar încă din prima zi am dat asigurări că voi spune adevărul, este un angajament pe care mi l-am asumat faţă de ţară. Dacă renunţăm vom fi acuzaţi că avem lucruri de ascuns”, a explicat Angelo Borrelli.