Comitetul național de criză din Belgia a decis ca, în perioada 27 ianuarie – 1 martie, să fie interzise toate călătoriile neesenţiale în afara şi spre această ţară. Măsura vine ca reacție după apariția și răspândirea mai multor tulpini de coronavirus. Cea mai prevalentă a fost identificată prima dată în Marea Britanie și s-a extins apoi în zeci de state. Specialiștii au constatat că aceasta e extrem de contagioasă. Vineri, premierul Boris Johnson a anunțat că e posibil ca această să fie și mai letală.
Începând de miercuri, 27 ianuarie, și până pe 1 martie, persoanele care vor să călătorească din sau spre Belgia vor trebui să prezinte un motiv extrem de bine întemeiat pentru a li se permite trecerea frontierei. Printre explicațiile acceptate se vor număra studiile sau îndatoririle familiale.
Regulile li se aplică şi rezidenţilor belgieni, care vor trebui să intre în carantină la sosire timp de 7 zile şi să prezinte teste PCR negativ în prima şi în ultima zi de izolare, notează DPA.
Vor exista și excepții de la această regulă: lucrătorii esenţiali şi cei din transporturi vor putea în continuare să se deplaseze în afara țării.
La summitul de joi, Alexander De Croo, premierul belgian, i-a îndemnat pe omologii din Uniunea Europeană să ia măsuri similare. De Croo a mai amintit că, deși autoritățile au descurajat călătoriile de Crăciun şi Anul Nou, 160.000 de belgieni au plecat în străinătate, unii luând virusul „în bagaje”.
Belgia este una dintre statele europene puternic lovite de epidemia de coronavirus. Țara, care are 11,5 milioane de locuitori, a înregistrat până acum peste 20.000 de decese cauzate de COVID-19.
Din datele transmise de Grupul de Comunicare Strategică, 22 de cetățeni români au fost depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 în Belgia. Dintre aceștia, doi au decedat.
Autoritățile belgiene au luat această măsură drastică pentru a limita răspândirea noilor tulpini de coronavirus, care sunt mult mai contagioase.
Cea mai cunoscută e cea descoperită la finele anului trecut în Marea Britanie. Specialiștii susțin că e cu peste 70% mai transmisibilă.
Vineri, într-o conferință de presă, premierul britanic Boris Johnson a susținut că noua variantă de SARS-CoV-2 ar putea fi și mai letală: „Apar dovezi că noua variantă, care a fost identificată pentru prima dată la Londra, şi în sud-estul Angliei, poate fi legată de un grad mai mare de mortalitate. Impactul acestei noi variante afectează sistemul naţional medical care e sub presiune”.
Tot vineri, autoritățile române au anunțat depistarea în București a încă două cazuri de COVID-19 cu această tulpină.