CORONAVIRUS | Aproape 1.000 de cazuri noi în Spania, țară ce a înregistrat deja 340 de decese. Catalonia și Madrid, cele mai afectate

Publicat: 16 03. 2020, 21:52
Foto: pixabay.com

Regatul Spaniei a înregistrat 340 de decese din cauza noului coronavirus, iar autoritățile iberice avertizează că numărul îmbolnăvirilor va crește în această săptămână, scrie El Pais.

Practic, aproape 1.000 de cazuri noi au fost raportate doar în ultimele 24 de ore, iar rata de mortalitate rămâne undeva la circa 3%. Cu această ocazie, Spania și-a închis frontierele, excepție făcând totuși transportul de mărfuri.

Astfel, punctele de trecere a frontierei vor fi închise odată cu miezul nopții de luni, astfel că pe teritoriul spaniol vor mai putea pătrunde doar cetățenii țării și cei cu statut de rezidență permanentă. De asemenea, vor putea intra și non-spaniolii din cauze dovedite de forță majoră.

Numărul îmbolnăvirilor din Spania se apropie de 1.000. Deși autoritățile sanitare anunțau că 309 oameni și-au pierdut viața în urma infectării, ultimele date furnizate de reprezentanții comunităților autonome ridică bilanțul la 340.

Cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în Madrid și Catalonia, două dintre cele mai importante comunități autonome spaniole. De altfel, doi lideri politici de marcă din aceste regiuni, președinta madrileană Isabel Diaz Ayuso și cel catalan, Quim Torra, au fost testați pozitiv.

Rata de mortalitate se menține undeva la circa 3%, a explicat Fernando Simon, directorul departamentului spaniol pentru situații de urgență, care consideră că epidemia va atinge noi culmi în această săptămână.

Veștile din Spania vin concomitent cu anunțul Organizației Mondiale a Sănătății, care a avertizat că persoanele infectate cu noul coronavirus îl pot transmite mai departe chiar și după două săptămâni de la vindecare.