Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a avizat utilizarea vaccinului Moderna în Uniunea Europeană. Acesta este al doilea vaccin anti-COVID-19 care primește avizulEMA pentru a fi administrat în statele din blocul comunitar, după serul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech. EMA recomandă autorizarea vaccinului produs de compania americană Moderna pe piața europeană, vaccin destinat persoanelor cu vârstă de peste 18 ani, notează Corriere delle Sera.
”EMA a recomandat să se acorde o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului împotriva covid-19 al Moderna, în vederea prevenirii bolii la persoanele în vârstă şi de peste 18 ani”, au transmis reprezentanții Agenției, printr-un comunicat de presă.
Decizia EMA vine cu titlu de recomandare. Ultimul cuvântcu privire la punerea condiționată pe piață a vaccinului Moderna aparție Comisiei Europene.
Într-un mesaj postat pe Twitter, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat decizia luată de EMA.
”Vești bune pentru eforturile noastre de a aduce mai multe vaccinuri COVID-19 europenilor! EMA a evaluat vaccinul Moderna ca fiind sigur și eficient. Acum lucrăm la viteză maximă pentru a-l aproba și a-l pune la dispoziție în UE”, a scris șefa executivului comunitar pe Twitter.
CORONAVIRUS | Agenția Europeană pentru Medicamente a avizat folosirea vaccinului Moderna în UE
Good news for our efforts to bring more #COVID19 vaccines to Europeans!
@EMA_News assessed that the @moderna_tx vaccine is safe & effective.Now we are working at full speed to approve it & make it available in the EU.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) January 6, 2021
Până acum vaccinul Moderna a mai fost autorizat în Statele Unite ale Americii, Canada și Israel.
Vaccinul Moderna trebuie administrat în două doze. Posibilele efecte secundare ale vaccinului Moderna sunt similare cu cele dezvoltate după alte vaccinuri și includ durere la locul injectării, frisoane corporale, senzație de oboseală și febră.
În Statele Unite ale Americii se vorbește despre posibilitatea înjumătățirii dozelor de vaccin Moderna pentru imunizarea mai rapidă a populației. Propunerea este analizată de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA.
„Știm că în cazul vaccinului Moderna, administrarea a jumătate de doză celor între 18 și 55 de ani, de două ori, înseamnă obținerea obiectivului de a imuniza dublul numărului de persoane cu dozele pe care le avem”, a precizat Moncef Slaoui, șeful Operațiunii Warp Speed, programul federal de vaccinare.