Cornel Feruță, șeful AIEA, vizită de urgență în Iran. Diplomatul român se duce la Teheran, la doar o zi de la anunțul islamicilor că merg mai departe cu programul nuclear

Publicat: 08 09. 2019, 10:54
Foto: Cornel Feruță / Facebook

Cornel Feruță, directorul general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a ajuns duminică, la Teheran, pentru o serie de discuții cu responsabilii Iranului, informează agenția iraniană Isna preluată de AFP, potrivit Agerpres.

Vizita vine la doar o zi distanță de momentul în care Iran a anunțat că pune în funcțiune centrifuge avansate, care să crească stocurile sale de uraniu îmbogățit. Aceasta ar fi a treia etapă în ceea ce privește reducerea angajamentelor sale în domeniul nuclear, pe care și le asuma prin acordul încheiat în 2015, la Viena.

Diplomatul român din fruntea AIEA se va întâlni cu Ali Akbar Salehi, președintele Organizației iraniene din acest sector, Mohammad Javad Zarif, șeful diplomației iraniene, și contraamiralul Ali Shamkhani, secretarul Consiliului suprem pentru securitate naţională, potrivit Isna.

„Vizita are loc în cadrul interacţiunilor în curs între AIEA şi Iran”, a precizat agenţia ONU într-un comunicat dat publicităţii înainte de plecarea lui Cornel Feruţă.

Ea include „verificări şi demersuri ale AIEA în Iran în cadrul JCPOA”, numele dat acordului privind activităţile nucleare iraniene care a permis ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului în schimbul unei limitări a programului său nuclear.

În ciuda gestului făcut de Iran, Republica islamică a precizat că va continua să autorizeze în aceleaşi condiţii accesul inspectorilor AIEA însărcinaţi să supravegheze programul său nuclear.

De partea cealaltă, AIEA a precizat că este „la curent” cu anunţul iranian şi că inspectorii săi din teren vor evalua pe viitor situaţia.

SUA sunt primele și singurele entități occidentale care au denunțat acordul nuclear de la Viena, din care s-au și retras unilatera în 2018, reinstituind sancţiuni dure împotriva Republicii Islamice. În acest context, în luna mai, Iranul anunța trei faze de reducere a angajamentelor sale asumate cu patru ani înainte.

Vizita lui Cornel Feruţă la Teheran are loc înainte de o reuniune trimestrială a Consiliului guvernatorilor al AIEA la Viena, în cursul căreia vor fi discutate verificările şi monitorizarea situaţiei din Iran.

În ultimul său raport publicat pe 30 august, agenţia a indicat că continuă să efectueze verificări datorită camerelor de luat vederi şi prin inspecţii la faţa locului.

Însă AIEA a precizat că „interacţiunile în curs (…) necesită o cooperare completă şi exactă a Iranului”.