Mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, transmis de comisarul Corina Crețu

Mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, transmis de comisarul Corina Crețu

La primul Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu, a transmis un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice. Potrivit Corinei Crețu, Comisia Europeană vede în summit-ul Inițiativei celor 3 Mări o oportunitate unică pentru a reitera importanţa pentru Uniunea Europeană ca întreg al unui înalt nivel de interconectivitate în Europa Centrală şi de Est.

”Comisia Europeană susţine scopul comun al şefilor de stat şi de guverne de a dezvolta proiecte comune şi sprijinim aceste proiecte în domeniul energiei, transporturilor şi tehnologiei digitale. Încurajăm realizarea unor proiecte transnaţionale în aceste domenii, iar fondurile structurale şi de investiţii pe care le gestionez cred că vor contribui la realizarea acestora împreună cu mediul privat”, a declarat Corina Creţu, citată de Digi24.

Aceasta a mai precizat că ”Uniunea Europeană trebuie să rămână unită, robustă şi inovatoare, pentru a putea face faţă dificilelor negocieri comerciale, pentru a putea fi independentă şi puternică în faţa şocurilor externe”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`