Coreea de Sud: Un bărbat care l-a ameninţat cu moartea pe ambasadorul SUA a fost arestat

Publicat: 24 07. 2015, 12:45
Foto: bbc.com

Un bărbat care l-a amenințat cu moartea pe ambasadorul SUA la Seul, a fost arestat de poliția din Coreea de Sud, transmite BBC News Online.

Lee a publicat o scrisoare de ameninţare la adresa ambasadorului Mark Lippert pe site-ul Casei Albe, la începutul acestei luni.

Cu toate că Lee își neagă vinovăția, când a fost arestat, pe 14 iulie, autoritățile americane au găsit în calculatorul său scrisoarea.

Potrivit datelor din calculatorul lui Lee, care a fost confiscat, acesta a vizitat site-ul Casei Albe şi a salvat o captură de ecran cu scrisoarea publicată.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei americane a declarat că Statele Unite apreciază „reacţia rapidă a autorităţilor coreene în cercetarea cazului şi identificarea unui suspect”.