Coreea de Sud a anunțat luni că a înregistrat cel mai scăzut număr zilnic de noi contaminări cu coronavirus din ultimele două săptămâni.
Mai precis, autoritățile sanitare au informat despre 248 de noi cazuri confirmate duminică, totalul persoanelor contaminate din ţară ridicându-se la 7.382.
Este pentru a patra zi consecutivă când numărul noilor infecţii se diminuează şi a fost cel mai scăzut nivel zilnic înregistrat de la sfârşitul lui februarie, potrivit presei internaționale.
În Coreea de Sud numărul deceselor provocate de coronavirus este de 51, au precizat Centrele coreene pentru controlul şi prevenirea maladiilor (KCDC).
Totodată, numărul de persoane contaminate a scăzut și în China.
Mai precis, autorităţile sanitare au informat despre 40 de cazuri noi, cele mai multe în provincia Hubei, situată în centrul ţării şi epicentru al epidemiei.
În total, peste 80.700 de persoane au fost contaminate în China continentală. Dintre acestea, 22 de noi decese din cauza virusului au fost raportate luni.