Coreea de Sud își va întări capacitățile militare în fața amenițărilor nord-coreene
Coreea de Sud își va întări capacitățile militare în 2016 pentru a putea face față amenințărilor nord-coreene, a anunțat președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, în cadrul discursului său anual ținut în fața Adunării naționale, potrivit AFP.
”Ne vom întări drastic capacitățile noastre de apărare (…) pentru a răspunde în mod eficace la potențialele provocări ale Nordului și la alte amenințări pentru securitatea Peninsulei Coreene”, a declarat președinta sud-coreeană.
Astfel, bugetul apărării va crește cu 4%, urmând să ajungă în 2016 la 39.000 miliarde de woni (31,1 milliarde de euro).
Președinta sud-coreeană a amintit și de escaladarea periculoasă a tensiunilor dintre cele două Corei în vara acestui an, tensiuni care au fost aplanate prin încheierea unui acord.
”Această provocare ne-a amintit din nou că nu se poate deschide ușa pentru o cooperare și un dialog normal decât dacă este menținută o poziție foarte fermă în materie de apărare”, a declarat Park Geun-Hye.