Coreea de Nord a avertizat sâmbătă în legătură cu „pericole crescânde de război”, avertisment lansat cu ocazia împlinirii unui an de la summitul istoric dintre liderii nord-coreean şi sud-coreean, pe care Seulul l-a marcat printr-o ceremonie, boicotată însă de către regimul de la Phenian, relatează AFP preluată de Agerpres.
Într-un lung comunicat difuzat de către agenţia de presă oficială a regimului comunist KCNA, Comitetul pentru reunificare paşnică a ţării, care este însărcinat în Coreea de Nord cu relaţiile cu Sudul, a adresat un apel Seulului ”să se angajeze mai activ în ameliorarea acestor relaţii”.
„Este pe cale să se creeze o situaţie gravă ce ar putea duce la o întoarcere în trecut şi (la riscul) unei catastrofe iminente, din cauza unor pericole crescânde de război”, a adăugat organismul respectiv, care impută responsabilitatea în acest caz presiunilor pe care SUA le exercită, în opinia sa, asupra Coreii de Sud.
În acest context, mai scrie publicația, Phenianul nu a răspuns invitaţiei pe care i-a adresat-o în această săptămână Seulul de a participa la ceremonia organizată sâmbătă în localitatea de frontieră Panmunjom, în Zona demilitarizată care taie în două Peninsula Coreeană, pentru a marca un an de la primul summit dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.