Coreea de Nord anunță că a lansat un nou „submarin nuclear tactic de atac” (FOTO)
Coreea de Nord a lansat un nou „submarin nuclear tactic de atac în stil coreean”, miercuri, în cadrul unei ceremonii la care a luat parte și dictatorul Kim Jong Un, anunță agenția de presă nord-coreeană (KCNA), potrivit CNN.
Coreea de Nord a lansat un nou „submarin nuclear tactic de atac”
Noul submarin „va executa misiuni de luptă ca unul dintre mijloacele ofensive subacvatice de bază ale forțelor navale” din Coreea de Nord, a declarat Kim Jong Un, citat de KCNA.
Submarinul supranumit „Erou Kim Kun Ok” va marca „începutul unui nou capitol pentru consolidarea forțelor navale”, susține KCNA.
„Nu e loc de pași în spate în acțiunea de extindere a construcțiilor navale de nave, deoarece este sarcina prioritară ce trebuie îndeplinită fără greș”, a mai spus Kim Jong Un.
În weekend, Coreea de Nord anunțase că a simulat un atac cu rachete nucleare pentru a avertiza Statele Unite cu privire la „pericolul războiului nuclear”.
Simularea a fost o replică la exercițiile militare comune pe care le-au efectuat săptămâna trecută SUA și Coreea de Sud, susținea agenția de presă nord-coreeană.
Exercițiile SUA – Coreea de Sud au început pe 31 august și au pornit de la scenariul unui contraatac împotriva unor forțe invadatoare.
După summitul din mai de la Seul, SUA și liderii sud-coreeni au promis să intensifice cooperarea militară, în condițiile în care Nordul comunist a efectuat mai bine de 10 testări de rachete în acest an. Spre comparație, în 2021 executase opt, iar în 2020 doar patru.
Pe 9 septembrie, Coreea de Nord va sărbători împlinirea a 75 de ani de la întemeierea țării.