Coreea de Nord a lansat un videoclip de propagandă cu efecte speciale comice (VIDEO)
Propagandă cu buget redus. Noua înregistrare video de propagandă lansată de Coreea de Nord, menită să sperie vecinii din Sud, îi poate face pe aceştia doar să moară de râs la vederea calităţii efectelor speciale, informează B1 TV.
O nouă înregistrare video de propagandă a Phenianului, care prezintă mai multe atacuri cu rachete împotriva președinției sud-coreene și a altor clădiri guvernamentale din Seul, a făcut înconjurul reţelelor de socializare pentru nivelul slab al efectelor speciale folosite. Noua înregistrare video, cu o durată de 88 de secunde, este intitulată "În cazul lipsei unui răspuns la ultimatum” şi se încheie cu avertismentul: ”Totul se va transforma în cenușă!”.
Cu zece zile înainte, Coreea de Nord a făcut publică o altă înregistrare video de propagandă care înfățișa un atac nuclear împotriva Washingtonului. De altfel, de mai multe săptămâni, Phenianul continuă să amenințe Statele Unite și Coreea de Sud cu atacuri nucleare și convenționale. Tensiunile s-au intensificat din cauza exercițiilor comune anuale între SUA și Coreea de Sud, văzute de Phenian ca o repetiție pentru invadarea teritoriului său.
Coreea de Nord a lansat un videoclip de propagandă cu efecte speciale comice
#DIRECT_ONE_cphqnx#