Regimul de la Phenian a reușit miercuri, 26 iunie, să testeze o rachetă cu focoase multiple, conform agenției de stat nord-coreeane KCNA. Armata sud-coreeană susține că vecinii din Nord au testat de fapt o rachetă hipersonică.
Agenția de stat din Coreea de Nord a specificat că „a efectuat cu succes pe 26 iunie un test de separare şi control al unor focoase mobile individuale”, iar „ogivele separate au atins trei ţinte coordonate”, conform AGERPRES.
Acest tir urmărea să testeze capacitatea Mirv („Multiple Independently Identificable Reentry Vehicle Technology”) de a trage mai multe focoase independente folosind o singură rachetă balistică.
Conform KCNA, testul „a fost efectuat folosind motorul din prima etapă a unei rachete balistice cu combustibil solid cu rază intermediară de 170 până la 200 km”. „Eficacitatea unei momeli separate de rachetă a fost verificată şi de un radar antiaerian”, a informat agenţia.
Armata sud-coreeană este de părere că regimul de la Phenian ar fi lansat o rachetă hipersonică, însă proiectilul a explodat în zbor după ce a călătorit aproximativ 250 de kilometri deasupra mării Japoniei. Confom statului major sud-coreean, ar putea fi vorba despre o rachetă cu combustibil solid, care a avut probleme de combustie, deoarece emana mai mult fum decât de obicei.
Coreea de Nord încearcă să își dezvolte tehnologiile hipersonice și cu combustibil solid avansate, pentru a-și face rachetele mai capabile să neutralizeze sistemele de apărare antirachetă ale Coreei de Sud și Statelor Unite.
În cazul rachetelor cu combustibil solid, nu este necesară realimentarea înainte de lansare, ceea ce face ca desfăşurarea lor să fie mai rapidă şi, prin urmare, face identificarea şi distrugerea lor de către adversar mai complexă.