Coreea de Nord a aruncat în aer biroul de legătură cu Sudul, de pe partea sa de frontieră. Până să fie afectată de criza COVID-19, clădirea era împărțită de comuniștii și democrații din peninsulă

Coreea de Nord a aruncat în aer biroul de legătură cu Sudul, de pe partea sa de frontieră. Până să fie afectată de criza COVID-19, clădirea era împărțită de comuniștii și democrații din peninsulă
foto: Hepta.ro / DPA Images

Phenianul a aruncat în aer, marți, biroul de legătură cu Coreea de Sud din Kaesong, de pe partea sa de frontieră, care avea rolul de a contribui la consolidarea relației dintre cele două state care împart Peninsula Coreeană, după ce a amenințat că vor exista consecințe dacă dezertorii vor merge înainte cu campania de a trimite pliante în Coreea de Nord, transmite Reuters.

Reamintim că Phenianul, care a fost învăluit de speculații privind o eventualăschimbare de regim în acest an, anunța anterior că este gata să trimită armata în zona demilitarizată, care separă statul comunist de cel democrat.

Coreea de Nord a aruncat în aer biroul de legătură cu Sudul, de pe partea sa de frontieră

Agenția de presă nord-coreeană de stat KCNA a anunțat, marți, că biroul de legătură, care a fost închis încă din ianuarie din cauza temerilor provocate de noul coronavirus, a fost „ruinat în mod tragic de o explozie teribilă”.

Imaginile alb-negru publicate de ministerul sud-coreean al apărării arată o explozie de amploare, care a părut să dărâme clădirea de patru etaje. Mai mult decât atât, deflagrația pare să fi prăbușit parțial și o clădire de mari dimensiuni din apropiere, care se întinde pe 15 etaje și care era folosită ca imobil de reședință pentru oficialii din Coreea de Sud ce lucrau în cadrul biroului de legătură.

Până să fie afectată de criza COVID-19, clădirea era împărțită de comuniștii și democrații din peninsulă

Biroul, atunci când era în funcțiune, efectiv servea drept ambasadă pentru vechii rivali, iar distrugerea sa reprezintă un mare pas în spate în ceea ce privește eforturile președintelui sud-coreean Moon Jae-in de a întări relațiile cu Nordul comunist.

Tensiunile s-au intensificat în ultimele zile, cu Phenianul amenințând că este gata să taie legăturile cu Seulul și să se răzbune din cauza pliantelor de propagandă, care cuprind mesaje critice la adresa regimului Kim Jong-un, dar și aspecte ce țin de drepturile omului.

KCNA susține că biroul a fost aruncat în aer prin forța „mizeriilor umane și aceia, care au pus la cale această mizerie, vor plăti aspru pentru fărădelegile lor”. Coreea de Nord se referă la dezertori drept „mizerii umane”.

Totuși, o sursă din armata sud-coreeană a afirmat că au existat semnale cum că regimul dictatorial din Coreea de Nord se pregătește să demoleze clădirea.

Ca primă misiune diplomatică de acest nivel, biroul inter-coreean de legătură a fost creat în 2018, ca parte dintr-o serie de proiecte menite să reducă tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Coreea de Sud a cheltuit cel puțin 8,6 milioane de dolari în 2018, pentru a renova clădirea în care își desfășura activitatea biroul de legătură. Dacă sud-coreenii lucrau la al doilea etaj, nord-coreenilor le era destinat al patrulea. Al treilea etaj era dedicat conferințelor comune, între cele două părți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)