TIME a publicat o copertă a revistei, care va apărea în iulie, sugestivă în cazul familiilor de migranți separate la granița cu SUA.
Astfel, pe copertă este înfățișat Donald Trump, într-o fotografie făcută de John Moore, care îi urează ”Bun venit în America” unei fetițe care plânge, minorul fiind despărțit de părinți.
Fotograful a decupat fetița, în vârstă de 2 ani, din pozele făcute în momentul în care polițiștii îi percheziționează mama și a pus poza celei mici lângă poza lui Trump.
Întrebat despre circumstanțele care i-au permis să-i de o astfel de ”lovitură” președintelui SUA, John Moore a mărturisit că a fost puternic marcat de scenele cu care s-a confruntat în situația dată, considerând că „a văzut deja foarte mult”.
„Am luat doar câteva poze și eu am fost aproape copleșit de emoție”, a declarat Moore.
„Ca fotojurnalist, este responsabilitatea mea să-mi continui munca, în ciuda dificultății, dar fiind un tată însumi, mai ales având un copil mic, am fost greu să văd astfel de scene, imaginându-mi cum ar fi fost să fii separat de copiii mei”, a mai precizat fotograful, conform 7sur7.be.
Foto: 7sur7.be