Contre dure între Donald Trump și Joe Biden: „Este cretinul perfect”

Publicat: 27 05. 2020, 11:14

Tachinările dintre Donald Trump și Joe Biden nu încetează nici în timpul pandemiei de coronavirus. Contextul social chiar accentuează tensiunile dintre doi candidați la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Donald Trump a găsit prilejul de a-l ironiza pe Joe Biden. Președintele în funcție a redistribuit pe Twitter o postare în care democratul Biden purta o mască neagră de protecție la o ceremonie de depunere de flori, de Ziua Eroilor.

Donald Trump a redistribuit postarea publicată inițial de analistul politic Brit Hume, care a notat: „Asta ar putea explica de ce lui Trump nu-i place să poarte mască în public. Biden, azi…”.

Joe Biden joacă la fel de dur în fața lui Donald Trump

Reacția lui Joe Biden (77de ani) nu a întârziat să apară. Democratul este un adversar la fel de dur precum Donald Trump.„Este un cretin, un cretin perfect să spună astfel de lucruri”, a reacționat fostul vicepreședinte al lui Barack Obama, la CNN.

„Toți marii doctori din lume spun că trebuie să porți mască atunci când te afli în mulțime. Cred că trebuie să conduci dând tu exemplul”, a mai declarat Joe Biden.

De la începutul pandemiei, Donald Trump nu a purtat niciodată mască. Republicanul în vârstă de 73 de ani nu a făcut excepție de la propria regulă nici luni, cu prilejul ceremoniilor de comemorare.

Donald Trump, probleme în sondaje

Joe Biden conduce detașat în sondaje. 46% dintre alegători ar vota cu candidatul democrat în data de 3 noiembrie, iar 38% cu Donald Trump, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, realizat la jumătatea lunii mai 2020.

Sondajul prezentat de Reuters a fost realizat online, pe teritoriul SUA. Au răspuns 1112 adulți americani, dintre care 973 sunt înregistrați ca alegători. Marja de eroare este de plu/minus 4 puncte procentuale.

Măsură fără precedent pentru Twitter

La începutul acestei luni, Twitter a început să folosească eticheta „potențial înșelător”. Două postări ale lui Donald Trump au fost marcate astfel, informează BBC. În aceste „tweeturi”, președintele american susține că votul prin corespondență, în special cel care va fi implementat în California, va fi substanțial fraudat. Mai exact, Trump susține că vor fi sparte cutiile poștale, iar buletinele vor fi înlocuite cu unele printate ilegal.

De asemenea, în cele două postări, Donald Trump atașează un link care conduce utilizatorul pe o pagină în care este prezentat riscul ridicat de fraudă al votului prin corespondență.

Reacția taberei „Trump” nu a întârziat să apară. Președintele american a intrat în război cu platforma al cărei sediu se află în San Francisco, California. Susținătorii lui Donald Trump, în frunte cu Brad Parscale, șef de campanie, contestă decizia Twitter. Staff-ul lui Trump acuză Twitter că face front comun cu platformele de verificare care aparțin trusturilor de presă care fabrică știri false.

De asemenea, printr-o serie de postări, Donald Trump acuză Twitter că este folosit ca instrument de denigrare în campania electorală și că cenzurează libera exprimare.