Contract inedit între un britanic și soția sa: Acesta i-a impus partenerei sale zece reguli care trebuie respectate pe perioada Campionatului Mondial de fotbal (FOTO)

Publicat: 12 06. 2014, 14:31

Un britanic i-a propus soției sale un contract inediat, tehnoredactat special pentru luna de zile pe parcursul căreia se va desfășura Cupa Mondială de fotbal 2014.

Acesta i-a impus soției zece reguli și a precizat din start că ”nerespectarea cerințelor” poate duce la divorț. Soția acestuia a trecut ușor peste aceste reguli și a semnat contractul.

Care sunt punctele contractului:

Din 12 iunie până pe 13 iulie, televizorul este al meu. Tot timpul.

Când joacă Anglia, este un eveniment care durează TOATĂ ZIUA.

Trecerea prin faţa televizotului este strict interzisă.

Reluările golurilor sunt foarte importante. Nu contează că le-am văzut deja. Vreau să le văd din nou.

Frigiderul trebuie umplut cu bere şi cidru non stop.

Dacă/Când Anglia pierde, nu vreau să te aud că îmi spui: “E doar un joc”, “Treci peste asta”, “Vor câştiga data viitoare”.

Dragostea şi afecţiunea trebuie să aştepte până la pauză sau până la finalul meciurilor.

Orice eveniment care ar putea apărea în timpul Mondialului trebuie discutat înainte.

Nu mă întreba ce este ofsaidul.

Dacă auzi că te strig, să fii pregătită să: îmi aduci ceva de băut, îmi aduci ceva de mâncare, aduci baterii pentru telecomandă.