Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor

Publicat: 15 12. 2024, 08:49
Sursă foto: Hepta/ Davit Kachkachishvili / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Haosul din Georgia pare departe de a se termina, asta după ce ieri parlamentul de la Tbilisi a ales noul președinte, la două săptămâni după ce partidul pro-rus, Visul Georgian, a câlștigat alegerile. Fostul fostbalist Mihail Kavelașvili, critic al Occidentului, este cel care a fost ales președintele țării. Dar, actuala șefă a statului nu vrea să plece de la conducere și cere reorganizarea alegerilor.

Cine este președintele ales

Fostul fostbalist Mihail Kavelașvili este renumit pentru criticile aduse Occidentului, dar și pentru ideile conspiraționiste, fiind ultraconservator loiol al guvernului, informează observatornews.

„Sunt pe deplin conştient de responsabilitatea imensă pe care o implică funcţia de preşedinte a Georgiei. Mai ales că actualul preşedinte a desconsiderat cel mai important act al nostru, Constituţia Georgiei, şi continuă să o încalce şi în prezent”, a declarat Mihail Kavelaşvili, preşedintele ales al Georgiei.

Georgienii ies în stradă

Mii de georgieni au ieșit în stradă, încă de la primele ore ale dimineții, cu steagurile UE.

Actuala președintă nu vrea să plece, chiar dacă mandatul îi expiră pe 29 decembrie, și a ieșit în stradă alături de ceilalți georgeni.

„Sunt cu voi şi sunteţi în inima mea. Pentru a avea pace şi dreptate în ţară sunt necesare noi alegeri. Acesta este motivul pentru care ne aflăm aici”, a mărturisit Salome Zourabişvili, preşedinta Georgiei.

Georgia este zguduită de victoria partidului pro-rus, Visul Georgian, iar de mai bine de două săpyămâni, georgienii ies în stradă și cer continuarea drumului european, în condițiile în care partidul a suspendat negocierile pentru aderarea la UE. Opoziția pro-europeană acuză că alegerile au fost fraudate. Între timp, parlamentul Georgiei a adoptat legi conversate, precum interzicerea măștilor și artificiilor în timp protestelor.