Legea privind consumul de marijuana în scop recreativ a intrat în vigoare marți în statul Alaska, al treilea stat federal al SUA, după Colorado și Washington, care legalizează cultivarea de canabis pentru consum propriu, scriu DPA și AFP.
„Începând de marți, persoanele de peste 21 de ani pot deține legal marijuana 28 de grame de marijuana și să cultive până la șase plante de canabis pentru consumul propriu”, se arată într-un comunicat al serviciilor aflate în subordinea guvernatorului statului Alaska.
Consumul privat devine complet legal pentru adulți, însă rămâne ilegal în spațiile publice și se pedepsește cu amendă, informează Agerpres.
În statul Alaska trebuie modificată legislația privind vânzarea de canabis, în prezent fiind necesar un permis special dat de autorități care să permită acest lucru. Guvernatorul Bill Walker va prezenta un proiect de lege pentru crearea unui Birou de control al marijuanei la nivelul statului Alaska, care a legalizat încă din 1998 utilizarea marijuanei în scopuri medicale pe teritoriul său.
Potrivit unui raport recent al grupului de cercetare ArcView, 14 state americane vor autoriza consumul de canabis în scopuri recreative până în 2020.
În noiembrie 2014, în statul Oregon a fost votată legea similară privind legalizarea consumului de marijuana, iar în luna iulie măsura va intra în vigoare.