Cristi Pitulice, consultant în turism, a vorbit despre ploile din Bulgaria, Grecia și Turcia, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a anunțat că la ora actuală „sunt câteva sute de români care sunt în dificultate, dar spre norocul lor situațiile sunt stabile”.
f
El susține că „situația este destul de dramatică, cât se poate de serioasă atât în Grecia, cât și în Turcia, și în sudul Bulgariei”.
„În momentul de față, sunt câteva sute de români care sunt în dificultate, dar spre norocul lor situațiile sunt stabile. De exemplu, sunt câteva zeci de români care sunt prinși pe feriboturile care fac legătura între Skopelos, Skiathos și Volos. Sunt de peste 24 de ore pe mare blocați, pentru că ei au plecat cu feribotul, dar acesta nu a mai putut ajunge în portul Volos. Situația este în regulă, este stabilă, nu se întâmplă nimic dramatic acolo”, a declarat Cristi Pitulice.
„În Sporade, adică în aceste trei insule, avem într-adevăr o situație foarte neplăcută pentru că plouă în continuu, sunt ploi torențiale absolut neobișnuite pentru această zonă a Greciei și toată lumea este îngrijorată. Vor mai continua un pic. Autoritățile elene țin sub monitorizare toate aceste zone și informează constant, pe cât este posibil, turiștii de acolo”, a adăugat consultantul în turism.
„În ceea ce privește partea de nord a Greciei, și aici, într-adevăr, sunt aceste ploi torențiale aduse de Furtuna Daniel. În zona de sud-est a Bulgariei, Țarevo, de exemplu, o stațiune mai mică pe litoralul Mării Negre, a fost devastată efectiv de ploile torențiale (…). Istanbul și toată zona asta, Edirne, și toată zona europeană a Turciei este și ea serios afectată. În momentul de față nu avem victime printre cetățenii români, dar cel mai important este să nu intre în panică și să fie atenți la toate informațiile pe care le primesc de la autorități”, a mai spus el.