Construcția autostrăzii Ruse – Veliko Târnovo va fi o prioritate a guvernului bulgar, dă asigurări premierul Nikolay Denkov

Publicat: 05 12. 2023, 15:34
Foto simbol: Pixabay

Prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov, susține că de acum încolo construirea autostrăzii Ruse – Veliko Târnovo că va fi una dintre principalele priorități ale guvernului său, transmite Dnevnik.bg.

Construcția autostrăzii Ruse – Veliko Târnovo, o prioritate a guvernului bulgar

Premierul bulgar a participat în weekend la ceremonia care a marcat începerea construcției. Va fi executată întâi o secțiune de 7,9 kilometri, care face parte din centura orașului Byala.

„În ultimii șapte sau opt ani, am venit de mai multe ori la Ruse, întotdeauna în legătură cu Universitatea din Ruse și dezvoltarea economică a orașului. Ceea ce m-a impresionat și continuă să o facă este ambiția Ruse, care în trecut a fost unul dintre orașele de vârf ale Bulgariei, de a fi din nou așa, nu am uitat rolul Ruse în primii pași spre democrație la sfârșitul anilor `80. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să nu avem sentimentul că Ruse este undeva la capătul Bulgariei”, a declarat prim-ministrul Nikolay Denkov, citat de BTA.

„Cu o lună și jumătate în urmă, am avut o întâlnire cu prim-miniștrii Greciei și României la „Euxinograd” pentru a discuta despre cum să dezvoltăm coridoarele din sud spre nord. Am scos niște hărți, ne-am uitat la ele, iar Ruse era în centrul acestor hărți. Ruse este în centrul autostrăzilor pe care vrem să le dezvoltăm de la porturile Mării Egee spre România, spre Moldova, spre Ucraina”, a adăugat oficialul bulgar.

El a explicat că de autostrăzi va beneficia toată lumea, nu numai locuitorii din Ruse, și vor ajuta chiar și la reconstrucția Ucrainei.