Nicolas Maduro a fost proclamat în mod oficial președinte al Venezuelei în urma câștigării alegerilor ce au avut loc duminică, relatează BBC.
Consiliul Național Electoral l-a numit în mod oficial pe Maduro, președinte al Venezuelei, în pofida protestelor lansate de opoziție.
”Consiliul Național Electoral îl proclamă președintele Republicii bolivariene Venezuela pe cetățeanu Nicolas Maduro Moros”, a declarat Tibisay Lucena, președinta Consiliului în cadrul unei ceremonii organizate la sediul instituției.
Aceasta a anunțat că Maduro a obținut 50,75% din voturi, în timp ce Capriles a fost votat în proporție de 48,97%.
Lucena a precizat că dacă vreo parte dorește să conteste rezultatul trebuie să aleagă căile legale, fără să recurgă la ”hărțuire, amenințare sau intimidare” față de deciziile puterii electorale.
Anunțul a fost făcut după ce mai multe altercații au apărut în Caracas, în urma proclamării lui Maduro, președinte al Venezuelei.