Consiliul General a aprobat creșterea taxei pentru parcările de reședință până la 600 lei pe an. Solicitarea a fost făcută de primarii de sector

Publicat: 27 04. 2021, 16:33
sursa foto: pixabay

Consiliul General al Municipiului București a votat marți majorarea taxelor pentru parcările de reședință. Aceste taxe vor crește efectiv începând cu 2022 și vor ajunge până la o sumă cuprinsă între 300 și 600 de lei pe an, în funcție de zonă.

Banii din aceste taxe vor ajunge la primăriile de sector. Aceștia au cerut majorarea acestor taxe pentru creșterea bugetelor sectoarelor, urmând astfel să se asigure și mai buna întreținere a acestor parcări.

Hotărârea, adoptată cu 34 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și o abținere, prevede următoarele valori ale taxei: zona A – 600 de lei/an/vehicul, zona B – 500 de lei/an/vehicul, zona C – 400 de lei/an/vehicul, zona D – 300 de lei/an/vehicul,

Proiectul prevedea creșterea taxelor și impozitelor locale cu 2,6% în 2022, conform ratei inflației. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a formulat însă mai multe amendamente, care au fost adoptate, printre care unul privind valoarea acestei taxe. El a explicat că primarii de sector au cerut majorări pentru taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reședință.

Consiliul general a decis ca, începând cu anul 2022, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul să scadă cu 95%. Începând cu anul 2022, bonificatia pentru plata cu anticipatie, pana la data de 31 martie.

Impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren $i impozitul pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru intregul an este de 10%.