Consiliul Europei: Europa trebuie să înceteze să se teamă de imigranți
Nils Muiznieks, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, a declarat luni că cetățenii europeni n-ar trebui să mai fie așa reticenți când vine vorba de imigranți.
„Europa trebuie să înceteze să se teamă de imigranți”, reiese dintr-un comunicat al lui Nils privind raportul anual din 2015, care a făcut apel la statele membre să îi integreze pe refugiați, nu să încerce să descurajeze venirea acestora diminuând ajutoarele sociale, relatează Agerpres.
"Anul 2015 a fost marcat de teama tot mai mare declanșată de afluxul continuu de imigranți, chiar mai răspândită decât teama de terorism", a subliniat Muiznieks, în raportul său anual prezentat luni la Strasbourg în fața parlamentarilor organizației paneuropene.
Această teamă alimentează "prejudecățile anti-musulmani, deja extrem de răspândite", a criticat Muiznieks, care s-a exprimat public, de mai multe ori în ultimele luni, împotriva "politicilor contra-productive" ale statelor reticente să primească imigranți.
Unele guverne au adoptat măsuri "care vizează în mod deschis să facă țările lor mai puțin atrăgătoare în ochii imigranților", spre exemplu reducând ajutoarele pe care aceștia le-ar putea pretinde, confiscându-le averile sau limitând regruparea familială, a mai punctat el.
Actualul titular al postului, Nils Muiznieks, este un fost ministru leton, specialist al luptei împotriva rasismului.