Consilierul american pentru securitate națională a transmis că SUA a purtat discuții cu oficiali ucraineni despre un „rezultat negociat” cu Rusia, informează CNN.
Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate națională, a anunțat joi că SUA „nu vor face presiuni asupra Ucrainei pentru a face concesii teritoriale” Rusiei. Cu toate acestea, Sullivan a specificat că parte americană a purtat discuții cu Ucraina despre cum ar putea arăta o înțelegere.
Consilierul american pentru securitate națională a susținut în discuția cu Center for a New American Security că Statele Unite vor continua „să sprijine și să se consulte cu Ucraina cu privire la modul în care doresc să abordeze un rezultat negociat cu rușii”.
„Și, pentru moment, a-i sprijini în acest sens înseamnă să-i sprijinim prin furnizarea constantă de arme și informații pentru a întări mâna țării la masa negocierilor”, a adăugat Jake Sullivan.
Conform sursei citate, în ultimele săptămâni, oficialii din Statele Unite s-au întâlnit cu omologii lor britanici și europeni în mod regulat pentru a discuta scenarii pentru încheierea războiului printr-o înțelegere negociată.