Congresul american a reuşit să reducă vineri cheltuielile guvernului cu aproximativ 38 de miliarde de dolari, cu mai puţin de două ore înainte ca autoritatea financiară guvernamentală să expire şi să ducă la o închidere parţială a instituţiilor şi serviciilor guvernului, informează Bloomberg.
„A fost un proces istovitor. Nu am facut-o la această oră târzie pentru a dramatiza; am făcut-o pentri că a fost foarte greu să ajungem la acest punct”, a declarat liderul majorităţii Senatului, Harry Reid.
„Mâine sunt fericit să anunţ că Washington Monument, ca de altfel întregul guvern federal va fi deschis pentru afaceri”, a declarat președintele Barack Obama, în cadrul unui discurs ținut la Casa Albă.
Închiderea guvernului ar fi însemnat suspendarea din funcție a angajaților guvernamentali, oprirea unor instituții importante și monumente naționale și parcuri, ceea ce ar fi însemnat o lovitură puternică pentru economia americană.