Erdogan, provocare militară la adresa Ciprului: Turcia lansează cel mai mare exerciţiu militar pe trei mări
Tensiunile dintre Turcia şi Cipru ar putea ajunge la noi cote alarmante, după ce armata turcă a lansat luni ceea ce prezintă drept ”cel mai mare exerciţiu” al Marinei sale, care se desfăşoară pe trei mări la care are ieşire ţara, într-un context de tensiuni pe tema exploarării gazelor naturale în largul insulei împărţite Cipru.
Aceste exerciţii nu sunt privite cu ochi buni în Cipru, mai ales că pentru majoritatea acestora rămâne încă vie amintirea anului 1974 când Turcia a invadat Cipru. Invazia a fost un răspuns la junta militară greacă ce urma să dea o lovitură de stat susținută în Cipru, organizată de Garda Națională cipriotă ai cărei lideri l-au detronat pe președintele cipriot și arhiepiscop Makarios al III-lea și l-au instalat pe Nikos Sampson în locul lui, arată news.ro.
O sursă de la Ministerul turc al Apărării a declarat pentru AFP că aceste exerciţii, a căror organizare a fost anunţată săptămâna trecută, a început luni.
Potrivit Statului Major turc, 131 de nave militare, 57 de avioane şi 33 de elicoptere participă la manevre, care se încheie la 25 mai, pe mările Mediterana, Egee şi Neagră.
Republica Cipru, stat membru UE, îşi exercită autoritatea doar asupra a două treimi în sudul insulei, al cărei nord este guvernat de către Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată şi nerecunoscută de către comunitatea internaţională.