Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii revine în atenția publicului odată cu sfârșitul mandatului.
În fața unui public format din absolvenți de culoare ai Universității Tuskegee din Alabama, Michelle Obama a vorbit despre greutățile întâmpinate în anul 2008 ca urmare a campaniei electorale.
„Ca posibilă primă soție de culoare a unui președinte al SUA, am fost ținta unor speculații născute din temerile și preconcepțiile altora. În acea perioadă am avut multe nopți nedormite, în care îmi făceam griji pentru ce gândesc oamenii despre mine, despre probabilitatea ca eu să îi stric șansele soțului meu de a câștiga alegerile sau despre ce ar simți fiicele mele dacă ar afla ce spun oamenii despre mama lor”, a declarat ea.
Aceasta amintește că în același an a apărut pe coperta „The New Yorker” în rolul unui terorist, scrie România Liberă.
„Deși era satiră, ca să fiu sinceră, m-a descurajat puțin. M-a făcut să mă întreb despre felul în care mă văd oamenii”, subliniază Obama.
Prima doamnă menționează că deși s-a concentrat mai mult pe muncă, problemele vechi nu au dispărut complet.