Mai mulți jurişti au denunţat deteriorarea condiţiilor de detenţie la închisoarea militară de la Guantanamo (Cuba), în faţa membrilor Comisiei interamericane a Drepturilor Omului, îndemnând Statele Unite prezinte „măsuri concrete” pentru închiderea penitenciarului controversat, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Avocatul Omar Farah, de la Centrul pentru Drepturi Constituţionale, s-a adresat acestei comisii autonome ce are puterea de a face recomandări la cel mai înalt nivel al statelor Americii de Nord şi de Sud, vorbind despre o „situaţie dramatică”, în timp ce deţinuţii de la Guantanamo au început o importantă grevă a foamei.
„Clienţii noştri pot chiar să moară la Guantanamo nu pentru că Statele Unite nu sunt capabile să îi transfere, ci pentru că Guvernul nu vrea să o facă”, a declarat el, apreciind că administraţia Obama caută „scuze” pentru a nu onora promisiunea preşedintelui de a închide penitenciarul.
Guvernul american invocă des legea privind bugetul militar (NDAA), care interzice finanţarea transferului deţinuţilor din Statele Unite în străinătate.