Condamnarea lui Adrian Năstase la patru ani de închisoare a stârnit un val de reacţii în presa internaţională. Publicaţiile dar şi agenţiile de presă din Europa reamintesc că este a doua oară când fostul premier ajunge după gratii, în contextul în care Uniunea Europeană monitorizează eforturile României în combaterea corupţiei.
Revenirea după gratii a fostului premier Adrian Năstase este comentată de presa internaţională.
„Fostul premier român Adrian Năstase a fost condamnat luni la patru ani de închisoare pentru corupţie şi şantaj, revenind după gratii la zece luni după ce a fost eliberat după o pedeapsă ispăşită într-un alt dosar. Domnul Năstase, în vârstă de 63 de ani, era acuzat că a luat mită în total 630.000 de euro, sub forma unor bunuri importate din China şi a unor lucrări neplătite la două dintre proprietăţile sale. (…) Domnul Năstase a respins permanent acuzaţiile, afirmând că este victima unui proces politic”, scrie France Presse.
Jurnaliştii francezi subliniază faptul că această condamnare are loc în contextul în care Comisia Europeană monitorizează eforturile României în combaterea corupţiei. Condamnarea la patru ani de închisoare pentru fapte de corupţie a lui Adrian Năstase a fost anunţată şi de postul britanic BBC.
„Instanţa supremă din România l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru luare de mită. (…) Adrian Năstase a supravieţuit unei tentative de sinucidere în 2012, imediat după ce a primit sentinţa de doi ani de închisoare într-un alt dosar”, se precizează într-un articol publicat pe site-ul BBC News.
„Un fost premier al României a fost condamnat pentru acte de corupţie”, titrează şi Agenţia Associated Press. Revenirea la închisoare a lui Adrian Năstase este semnalată şi de publicaţia belgiană 7sur7.