Cel puțin patru persoane au murit și alte 40 au fost rănite sâmbătă seară în statul american Indiana, după ce o scenă unde urma să aibă loc un concert s-a prăbușit peste spectatori, informează BBC News.
Potrivit autorităților, scena s-a prăbușit sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, din cauza vântului care sufla cu putere.
Incidentul a avut loc în pauza spectacolului susținut de trupa country Sugarland, când scena a început să se răstoarne, iar tribunele să se clatine.
Spectatorii s-au grăbit să fugă, speriați, în timp ce întreaga scenă se prăbușea.
Potrivit organizatorilor, bilanțul victimelor ar putea fi mai grav. Până la acest moment, autoritățile au confirmat moartea a patru persoane, însă intervenția echipelor de salvare la fața locului continuă.
Persoanele rănite au fost transportate la spotalul din Indianapolis.