"Comunismul pentru copii”. O editură americană a publicat o carte care face elogiul sistemului comunist: "Lumea este urâtă pentru că s-au inventat televiziunea, mașinile și casele frumoase"

Publicat: 14 04. 2017, 16:06

Editura MIT Press din Statele Unite a publicat o carte plină de propagandă și laude la adresa comunismului. Comunismul nu este un regim rău dar s-a prăbușit pentru că nu a fost implementat corect, susțin autorii cărții.

Prefața cărții însă este de-a dreptul incredibilă și conține un limbaj care este foarte greu de înțeles de oameni cu interes în domeniu și cu atât mai greu de crezut că un copil poate să rămână cu ceva în cap după ce o citește.

"Această micuță carte propune un alt fel de comunism, unul care este în spiritul idealurilor sale și liber de autoritarism. Din dorința de a oferi ajutor celor care au fost anchilozați de exegeza marxistă și s-au trezit cu dureri de cap în urma emfazei serioase a politicii socialiste, prezentăm o teorie politică în termeni simpli, în termenii simpli ai unei povești pentru copii, însoțită de ilustrații cu mici revoluționari care experimentează treziri politice", au scris autorii cărții, conform thedailysheeple.com.

Propaganda pură și derapajul continuă la un nivel și mai înalt în paginile cărții unde autorii vor să manipuleze copii pentru a adera la ideilor prin a le spune că tot răul din lume stă în televiziune, mașini și case frumoase.

"Lumea este urâtă pentru că o grămadă de întreprinzători au inventat chestii ca televiziunea, mașinile și casele frumoase. Dar, din cauza sărăciei, nu toată lumea le poate avea. Prin urmare, aceste lucruri sunt rele, iar a ți le dori nu este decât o spălare a creierului de către capitaliști", scrie în "Comunismul pentru copii".

Cu toate că se bucură de o editură cunoscută, cartea nu are parte însă și de apreciere din partea cititorilor, lucru dovedid de comentariile extrem de negative pe care le-a primit pe Amazon.