Compania de croaziere MSC își suspendă escalele în Turcia, din cauza atentatului de pe 12 ianuarie

Publicat: 20 01. 2016, 14:24
Foto: msccruises.co.za

Compania internațională MSC Cruises a anunțat miercuri că își suspendă escalele în porturi din Turcia în urma atentatului comis pe 12 ianuarie, la Istanbul, informează AFP.

”Escalele prevăzute la Istanbul și Izmir, începând cu 29 martie, vor fi înlocuite cu unele la Atena și Mykonos, una dintre cele mai frumoase și cunoscute insule grecești. Această decizie a fost luată de companie în urma recentelor evenimente tragice survenite la Istanbul care s-au soldat cu moartea a zece turiști germani”, se arată într-un comunical al companiei.

Deocamdată, un singur vas de croazieră este vizat de această măsură, este vorba despre ”MSC Magnifica”.

O măsură similară a fost anunțată și de compania de croazieră de lux Crystal Cruises, cu sediul în SUA. Reprezentanții companiei au anunțat că au schimbat, din aceleași motive, a opt dintre vasele sale de croazieră care urmau să treacă prin Turcia.