Comisia Juncker riscă să nu își poată începe activitatea la 1 noiembrie, după ce PE a respins-o pe candidata slovenă Alenka Bratusek

Publicat: 09 10. 2014, 15:06
Foto: BBC.co.uk

Comisia Europeană în formula Jean-Claude Juncker se află în situația de a nu își putea începe activitatea la 1 noiembrie, potrivit unei surse euroepene citată de AFP.

Situația ar fi determinată de faptul că Parlamentul European a respins-o pe candidata slovenă Alenka Bratusek, iar desemnarea unui nou candidat și audierile ar putea decala intrarea în funcție a noii Comisii ”după 1 decembrie sau chiar în ianuarie”.

Bratusek, desemnată pentru un post de vicepreședinte responsabil cu Energia, a fost respinsă, miercuri, de Parlamentul European, aceasta neputând să-i convingă pe eurodeputați cu privire la competențele sale.

Guvernul sloven va trebui să numească un nou candidat, o nouă audiere va trebui organizată în Parlament, iar în cazul unor ajustări în cadrul Comisiei, ar putea fi necesare şi alte audieri, a explicat sursa europeană.