Comisia Europeană va propune statelor membre UE reducerea obligatorie a consumului de electricitate şi o taxă pe profiturile companiilor din energie
Comisia Europeană va propune spre aprobare statelor membre UE o ţintă obligatorie pentru reducerea consumului de curent electric și o taxă pe profiturile companiilor energetice, bani ce vor merge spre susţinerea consumatorilor care au dificultăți, arată un proiect de document consultat de Bloomberg.
Documentul va fi aprobat marți de comisarii europeni, urmând ca preşedinta Comisie, Ursula von der Leyen, să-l prezinte pe 14 septembrie, în discursul său anual privind „Starea Uniunii”.
Comisia Europeană, noi propuneri de măsuri în criza energiei
Comisia Europeană va propune ca state membre UE să introducă „o contribuţie excepţională şi temporară” care să fie achitată de companiile ce activează în industriile de petrol, gaze, cărbune şi rafinare, pe baza profiturilor suplimentare taxabile realizate în anul fiscal 2022.
Executivul comunitar mai dorește stabilirea a două ținte privind reducerea cererii de electricitate: una legată de reducerea consumului general şi alta privind cererea în orele în care se înregistrează un vârf de consum.
Comisia Europeană mai propune și plafonarea veniturilor excesive generate de companiile care produc electricitate din alte surse decât gaze naturale, prin intermediul unei limite impuse preţului electricităţii generat din regenerabile, lignit sau energie nucleară.
Deocamdată nu e clar care și câte dintre propuneri vor fi acceptate de statele membre UE, dat fiind că ședința de săptămâna trecută a miniștrilor de Externe din Uniune a scos la iveală viziuni diferite între acestea.
Miniştrii Energiei din UE au respins plafonarea preţului gazelor ruseşti
În ședința lor de vineri, miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au respins plafonarea preţului gazelor ruseşti, măsură susținută de mai multe țări, inclusiv de România.
În schimb, ei au însărcinat Bruxelles-ul să elaboreze propuneri pentru a limita veniturile producătorilor de energie din afara gazelor.
„A lua unele dintre aceste profituri în exces şi a le returna gospodăriilor este normal”, a declarat ministrul irlandez al Mediului, Eamon Ryan.