Comisia Europeană prezintă miercuri raportul privind progresele înregistrate de România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare
Comisia Europeană prezintă miercuri raportul privind progresele înregistrate de România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Documentul va analiza progresele realizate în ultimele şase luni, în ceea ce priveşte recomandările incluse în precedentul raport, prezentat în luna iulie a anului trecut. Raportul va include şi precizări legate de legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, adoptată săptămâna trecută de plenul parlamentului român.
Colegiul comisarilor va adopta raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care va analiza progresele realizate în justiţia din România în ultimele şase luni. De altfel, unul dintre oficialii Comisiei a anunţat, încă de săptămâna trecută, că îndeplinirea recomandărilor făcute României în cadrul raportului din 29 iulie anul trecut, vor cântări greu în noua evaluare.
„Reamintesc că în iulie anul trecut, Comisia a ridicat preocupări serioase, legate de situaţia ţării legate de statul de drept şi independenţa justiţiei”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Frederic Vincent.
Documentul va analiza şi evoluţiile înregistrate în legătură cu subiecte precum derularea procedurii de numire a noilor şefi ai Parchetului General şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, chestiuni asupra cărora comisia a insistat în mai multe rânduri.
De altfel, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, şi ministru justiţiei, Mona Pivniceru, au mers în cursul acestei luni la Bruxelles şi au avut întrevederi cu oficiali ai Comisiei, în perspectiva adoptării raportului.
Textul va include şi precizări si despre statutul deputaţilor şi senatorilor, lege adoptată săptămâna trecută de plenul parlamentului român.
Întrebat de presa străină cum comentează noua lege, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a răspuns, săptămâna trecută, că executivul comunitar va face referiri pe acest subiect în raportul pe care îl va adopta miercuri. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se află până miercuri la Bruxelles şi este foarte probabil să abordeze chestiunea în cadrul întâlnirii pe care o are programată cu secretarul general al Comisiei, Catherine Day.
În plus, Comisia a renunţat în acest an la practica de a trimite varianta finală a raportului la Bucureşti, pentru ultimele ajustări de comun acord cu autorităţile române, pentru a evita ca documentul să ajungă în presă înainte de prezentarea oficială.