Comisia Europeană: Marea Britanie să propună „o soluție aplicabilă acum” pentru frontiera irlandeză, nu aranjamente „netestate și revocabile”

Publicat: 07 10. 2019, 19:43

Comisia Europeană a comunicat luni că Regatul Unit trebuie să propună „o soluţie aplicabilă acum” pentru frontiera irlandeză, înaintea summitului Uniunii Europene de săptămâna viitoare, nu aranjamente „netestate şi revocabile”, transmite Reuters citat de Agerpres.

Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei, a arătat că liderii UE au nevoie de timp pentru a se pregăti în vederea reuniunii, după ce mai mulţi dintre ei au cerut Londrei să îşi facă cunoscute propunerile până la sfârşitul săptămânii.

Premierul britanic Boris Johnson a prezentat Comisiei, săptămâna trecută, ideea unei alternative la mecanismul de siguranţă, pentru evitarea restabilirii unui regim strict al frontierei între Irlanda de Nord, parte a Regatului Britanic, şi Republica Irlanda, membră a UE. Printre altele, el a propus efectuarea unor controale fizice la o anumită distanţă de frontieră, urmate de monitorizarea anumitor mărfuri prin GPS.

Bruxellesul a apreciat că sugestiile sunt inacceptabile în forma curentă, în timp ce Londra insistă că Uniunea trebuie să facă acum un compromis şi să ofere în schimb unele concesii.