Comisia Europeană infirmă faptul că a solicitat SUA scoaterea vizelor pentru România

Comisia Europeană infirmă faptul că a solicitat SUA scoaterea vizelor pentru România

Ştirile despre anularea vizelor pentru Statele Unite au creat confuzii în rândul românilor care îşi doresc să plece peste Ocean. Presa a anunţat săptămâna aceasta că Uniunea Europeană are de gând să impună un ultimatul de şase luni pentru Statele Unite în dosarul vizelor pentru România şi alte patru ţări membre. Însă, în câteva ore, Comisia Europeană a negat astfel de măsuri excepţionale.

„Dacă problema nu va fi rezolvată în termen de şase luni, U.E. ar putea introduce vize pentru diplomaţii americani, a avertizat Comisia”, a transmis Euractiv.

Însă, vestea bună a fost repede negată de oficialii europeni.

„Uniunea Europeană acordă o importanţă deosebită principiilor reciprocităţii şi solidarităţii şi consideră binevenită intrarea în vigoare a noului mecanism. Totuşi, Comisia nu are în vedere vreo iniţiativă de a reintroduce obligativitatea vizelor pentru orice stat terţ, în baza acestui nou mecanism”, a precizat Tove Ernst, ofițerul de presă al comisarului european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmstrom.

Asta înseamnă că deşi regulamentul european arată clar că nu trebuie să existe diferenţe privind vizele între statele membre, Comisia Europeană nu va sancţiona în niciun fel Statele Unite şi Canada. Autorităţile române susţin că au luat măsuri în acest sens.

CARTON M.A.I.
„Conform obligaţiilor impuse prin prevederile recentului Regulament European, România a notificat deja instituţiile europene cu privire la acele state care nu respectă regimul de reciprocitate în materie de scutire de vize faţă de cetăţenii români care călătoresc pe teritoriul unor state terţe aflate pe lista pozitivă a U.E. . S.U.A. constituie obiectul notificării”, a transmis MAI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`