Comisia Europeană face o nouă încercare de a introduce un sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE

Comisia Europeană face o nouă încercare de a introduce un sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE
Foto: Hepta - Zuma Press / Nicolas Economou

Comisia Europeană vrea să propună introducerea unui sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE. Până acum, un astfel de mecanism nu a obținut sprijinul necesar, dar excutivul comunitar speră ca de data asta să aibă o șansă dacă va urma soluțiile globale care ar urma să fie propuse de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Comisia vrea intruducerea noului sistem de impozitare din 2023, informeză Reuters.

Comisia Europeană vrea reguli uniforme de impozitare a companiilor din UE. În prezent, există 27 de sisteme

Marți, Comisia Europeană urmează să prezinte un plan pentru modificarea modului de impozitare a companiilor din UE, pentru a-l adapta la actualul context în care afacerile sunt deseori transfrontaliere şi derulate pe Internet.

În paralel, statele membre ale OECD ar urma să cadă de acord, în iunie, asupra unui set de reguli globale cu privire la taxarea multinaţionalelor precum Google, Amazon, Facebook, Apple sau Microsoft, precum şi un plan vizând un impozit minim pe profit la nivel global.

OECD speră astfel să oprească guvernele să mai concureze între ele prin reducerea impozitelor şi atragerea de investiţii, așa încât profiturile să poată fi taxate acolo unde sunt consumatori şi nu în locurile unde compania şi-a mutat sediul fiscal din motive de taxe reduse.

Iar Comisia Europeană vrea să folosească acordul la nivelul OECD pentru a exista un set de reguli mai uniforme cu privire la impozitarea companiilor din statele UE. Acum există 27 de sisteme diferite de impozitare.

„Viitorul acord global va marca un pas decisiv în reforma sistemului internaţional de taxare a companiilor. La nivelul UE, trebuie să ne folosim de acest progres şi să prezentăm o agendă la fel de ambiţioasă, care să asigure o impozitare corectă şi eficientă”, se arată într-un proiect de comunicat al Comisiei, ce ar urma să fie publicat marţi.

Executivul comunitar ar urma să propună ”Business in Europe: Framework for Income Taxation” (BEFIT), un set uniform de reguli de taxare a corporaţiilor valabil la nivelul întregii Uniuni, care ar permite taxarea aceloraşi lucruri de-a lungul blocului comunitar şi alocarea veniturilor din taxe la nivel naţional între state UE potrivit unei formule de calcul.

Comisia Europeană estimează că noile reguli vor reduce barierele în calea investiţiilor, vor diminua birocraţia, vor combate evaziunea fiscală şi vor sprijini crearea de locuri de muncă.

Executivul comunitar se află, însă, în fața unei misiuni dificile, căci stabilirea ratelor de impozitare e o prerogativă a parlamentelor naţionale, care o apără puternic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:12 - Prima reacție a fiului lui Călin Georgescu, după ce tatăl său a ajuns în finala pentru alegerile prezidențiale: „Nu vă pot spune mai multe”
17:12 - Newsweek: Victoria filorusului Călin Georgescu a prăbuşit Bursa. Costurile de împrumut ale României vor creşte
17:11 - Polițiști cercetați penal după ce l-ar fi bătut pe un bărbat și i-ar fi distrus telefonul
17:11 - Kelemen Hunor, despre decizia UDMR de a-l susţine pe unul dintre candidați în turul 2: „O competiţie foarte dură”
16:58 - Nicolae Ciucă a anunțat că demisionează de la conducerea PNL: „Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită” (VIDEO)
16:52 - Klaus Iohannis transmite că nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu
16:50 - Gabriela Firea, înaintea ședinței PSD: Trebuie să nu pierdem timpul cu aceste analize, ci să ne recuperăm electoratul. Orice cuvânt de-al meu negativ la adresa lui Marcel Ciolacu s-ar întoarce împotriva formațiunii (VIDEO)
16:40 - Avertisment dur transmis de Vasile Bănescu: „Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului”
16:39 - S-a încheiat, oficial, numărătoarea tuturor buletinelor de vot. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor confrunta în turul 2. Ce diferență de voturi există între Ciolacu și Lasconi
16:29 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este foarte important ca toate partidele care sunt pro-europene și pro-NATO să ne susțină, pentru că e în joc soarta României. Avem două variante” (VIDEO)